Ştiţi cât trebuie să aşteptaţi pentru o pizza comandată la domiciliu, nu? (vorbesc de România). Mult! Nu mi s-a întâmplat niciodată să vină repede, sau cel puţin să vină la timp, după cum mi-a promis fata de la telefon: 30-40 de minute. Bine…Acum gândiţi-vă că noi chiar trăim într-o ţară în care pizza vine mai repede decât ambulanța. Poate din cauză că băiatu’ cu pizza se strecoară mai uşor în trafic cu scooterul sau cu o maşină cât un aspirator. Sau nu!
Nu are rost să vă mai aduc aminte cazuri şi cazuri pe care poate le-aţi văzut şi voi la tv, când ambulanța a ajuns după 2 ore după decesul unor persoane şi 3 ore de la producerea accidentului rutier. (Cred că a mers cu spatele…şi cum nu sunt maşini cu mai multe viteze la mersul înapoi…înţelegeţi). Într-o seară, după ce am ieşit de la cursuri şi mă îndreptam spre casă, opreşte lângă mine o ambulanţă cu semnalele luminoase aprinse. Dă geamul jos şi mă strigă şoferul şi încă un paramedic. Mi-au zis că au un apel prin zonă şi nu găsesc exact strada, şi dacă pot să-i ajut. Le-am spus că nu cunosc zona, însă am GPS pe telefon, doar că se încarcă greu. Au zis că nu-i nicio problemă (nu ştiu cum sună asta, din partea unui echipaj de salvare). După 2 minute le-am zis exact unde se afla acea stradă şi au plecat în grabă.
Sincer, m-am simţit bine că i-am ajutat (pe ei să găsească strada, dar mai mult pe cel care a sunat la “urgenţe”), însă nu sunt deloc bucuros că am avut ocazia acesta. Nu ar fi trebuit ca eu, un student oarecare, să ajut ambulanţa să ajungă la destinaţie. Mai rămâne să ajut o echipă de mascaţi să spargă o uşă, că ei sunt cam leşinaţi de căldură de la cagulele alea sau să cumpăr apă (de la Lidl că-i mai ieftină) pentru pompieri, că nu le ajunge să stingă focul.
No comments:
Post a Comment