Încă de când eram în Rădăuţi, auzisem de pe la prieteni că e plin Bucureştiul de aurolaci şi cerşetori. Mi-am imaginat că cerşetorii de aici, din capitală, sunt ca toţi ceilalţi. Dar nu e aşa. Sunt diferiţi şi am să vă spun şi vouă de ce zic asta.
Cei care se ocupă cu cerşitul, dacă ar face facultatea pe care o urmez şi eu, Comunicare şi Relaţii Publice (simplu sau cu specializarea Publicitate), ar primi bursă de merit. Toţi. Ştiu să comunice, să influenţeze şi cel mai important, ştiu să atingă coarda sensibilă a celor din jur. Fiecare are o poveste, fiecare are un rol pe care-l joacă (şi sunt buni actori).
Nu încurajez cerşitul, aşa că spun direct că eu nu dau niciodată bani acestor oameni. Mai ales după ce am urmărit filmul Filantropica, un film românesc foarte bun (de Nae Caranfil) pe care îl recomand tuturor, pentru că arată realitatea aşa cum este ea şi prezintă afacerea / mafia din spatele cerşetorilor din Bucureşti.
Trecând zilnic pe lângă zeci de cerşetori, îmi place să-i analizez, să încerc să-mi dau seama ce metodă au mai scos de sensibilizare a publicului. Fiecare se foloseşte de “calităţile” pe care le are: ars, n-are un ochi, o mană strambă sau ruptă, ureche în loc de nas etc. Unul dintre ei este un cerşetor blond (ţin să precizez asta), pe care l-am întâlnit de vreo două ori în tramvaiul 21. Este prost îmbrăcat, murdar, cu portofel în buzunarul de la spate. Se ţine de burtă şi are doar trei replici pe care le repetă la infinit: -“Măcar un leu pentru o pâine” – “Mi-e foame!” – “Vă rog din suflet!”. Culmea, el nu cere pentru că nu foloseşte deloc verbul “a da”. Sincer vă spun că prima oară când l-am auzit în ce mod strigă acele cuvinte, pe un ton de disperare-plangăcios, îmi venea să-i dau 100 de lei. Nu i-am dat nimic , evident, că ştiu că poate munci şi e o mare afacere în spatele acestui cerşetor. Aproape toţi călătorii din acel tramvai care mâncau, şi-au strâns mâncarea. Chiar dacă nu l-au hrănit şi nici bani nu i-au dat, s-a putut observa că au fost “atinşi la corason”.
Acum că au venit sărbătorile de iarnă şi lumea (ipocrită) deodată este mai bună, mai cinstită şi mai credincioasă, cerşetorii şi-au schimbat şi ei metodele, după sezon. De vreo 6 zile, mă întâlnesc cu ei zilnic prin autobuze şi tramvaie. Dacă nu e aici locul potrivit să ascult live o colindă dezacordată, atunci unde e? De dimineaţă până seara, copii de diferite vârste se tot plimba gratis cu autobuzul şi cântă pe bani. Dintre toţi, o fetiţă de vreo 9 ani, a ieşit în evidenţă. Nu pentru vocea ei oribilă şi dezacordurile pe care le făcea, ci pentru că ţinea în braţe un miel. Da, un miel adevărat, viu şi confuz. (alb, desigur). Era foarte comică deoarece cânta, o mână o ţinea întinsă şi se plimbă de la om la om şi cu cealaltă mână dădea laptea cu biberonul mielului. O idee genială pentru a sensibiliza publicul: nu numai că ne cânta despre naşterea Domnului, ne făcea să ne simţim ca şi cum eram martori la eveniment. Cum? Prin mirosul de grajd pe care-l emana cu ajutorul mielului şi al laptelui vărsat pe jos. Neplăcut.
Mă întreb cum le-a venit ideea asta, şi-mi vine în minte o imagine amuzantă când mă gândesc la părinţii acelor copii: Se trezesc cu noaptea-n cap, trezesc progeniturile şi le zice pe un ton blajin: “Trezirea copii. Azi fiecare ia câte un miel în braţe şi colindăm O ce veste! Mâine vă aduce tata şi un taur cu care să mergeţi la colindat, exact ca cel care-L încălzea pe Isus cu respiraţia şi cântăm Astăzi s-a născut”. Nu m-ar mira să o văd şi pe asta.
Chiar în timp ce scriam acest mic articol (în trenul Bucureşti – Suceava), a intrat în vagon o fetiţă de vreo 8 ani, cu un teanc de foi multiplicate pe care le-a împărţit fiecărui călător. Un scris de fetiţă (foarte impresionant…NOT) ne spune: “În numele lui Isus Hristos vă cer să mă ajutaţi. Suntem 5 fraţi acasă şi nu avem bani să ne întreţinem. Părinţii sunt bolnavi şi nu avem ce mânca. Dumnezeu să vă ajute!” Sincer, nu credeam că va avea efect. După un minut a început să strângă foile înapoi de la fiecare, şi odată cu ele şi banii. M-am uitat intenţionat să văd câţi bani face, şi vă asigur că a plecat cu peste 40 de lei din acest vagon. Şi-a numărat banii în fața băii, apoi a intrat în următorul vagon.
Nu pot spune că nu sunt oameni care cer ajutorul nostru cu adevărat. Însă majoritatea sunt escroci. Au fost mai demult câteva reportaje despre cerşetorii din capitală, care au dovedit că aceştia fac aproximativ 600 de lei/zi. Îşi permit să doarmă la hotel şi să se deplaseze cu taxiul. Gândiţi-vă de două ori înainte să daţi banii unui “necăjit” sau mai bine nu vă gândiţi deloc şi nici nu daţi. (Părerea mea!)
No comments:
Post a Comment