Bani, maşini de lux, hoteluri de patru şi cinci stele. Toate astea le găsim la tot pasul prin Bucureştiul de azi, răsărind printre gunoaie, tigăi de maşini, gropi, praf, prostituate şi clădiri dărăpănate. O adunătură de rase, de oameni cu principii, domni şi doamne, şi desigur hoţi.
Găsesc foarte interesant acest fenomen, această simbioză ce are loc între săraci şi bogaţi; hoţi şi cinstiţi; culţi şi inculţi. Mă gândesc că cei născuţi aici, în Bucureşti, nici nu observă sau cel puţin nu li se pare ceva ieşit din comun acest stil de viaţă. Dar eu, care am “aterizat” deodată în această junglă urbană, dintr-un oraş cât Naţional Arena (exagerez), am fost puţin surprins şi am reţinut unele aspecte ale vieţii în Bucureşti.
În continuare, am să vă relatez câteva capitole din viaţa mea de nou venit în Micul Paris din ultimele luni:
1. Taximetriştii:
În Bucureşti există şoferi şi taximetrişti. E o diferenţă! Şoferii acordă prioritate trecătorilor, în timp ce taximetriştii nu. Şoferii se înţeleg cât de cât în trafic între ei şi respectă regulile de circulaţie, în timp ce taximetriştii sunt grăbiţi, taie calea tuturor, aşteaptă la semafor pe trecerea de pietoni şi se cred mai cu moţ.
Chiar dacă eşti grăbit şi fără bani, să ştii că taximetriştii din capitala considera că ai nevoie de pauză mai lungă, de relaxare. De aceea, încep politicos cu întrebarea: “Pe unde o luăm?”. Astfel afla şi de pe unde eşti (după accent) şi dacă ştii harta Bucureştiului, după care începe călătoria. Indiferent de destinaţie, nu ai cum să nu vezi tot oraşul. Toţi considerăm taximetriştii nişte hoţi, dar dacă ne înşelăm amarnic? Dacă ei sunt de fapt buni şi se gândesc la noi că ne-ar prinde bine mai mult timp în maşina lor, la căldurica, în timp ce ei ne arată cât de frumos e împodobit oraşul? Glumesc. Nu e aşa!
N-am mers de multe ori cu taxiul prin Bucureşti, însă odată mă uitam mirat pe geam şi mă întrebam dacă nu cumva mai am puţin şi ajung la mine în Rădăuţi. La final, când mi-a cerut banii am avut impresia că vorbeşte în bani vechi. Evident că nu i-am plătit “omului” cât a fost călătoria, ci cât trebuia să fie.
Un alt lucru pe care îl admir la taximetrişti pe lângă întrebarea iniţială pe care am zis-o mai sus, este povestioară de final care are ca scop impresionarea clientului. De exemplu, am fost până la Gară de Nord cu taxiul. Drum scurt, dar eram cu bagaje mari. Când aproape ajungem, şoferul începe: “A venit şi iarna…ce frumos trebuie să fie acum la munte. Tare aş merge şi eu…dar când şi cu ce? Bani nu sunt, şeful ne bate la cap, benzină se scumpeşte. Mi-ar fi plăcut şi mie măcar o săptămână, dar asta e.”(după mine, asta a fost doar sensibilizarea clientului, poate lăsa bacşiş mai mult). Ajungem la destinaţie: 5 lei. Îi dau 10 şi zice mulţumesc. Îi spun că vreau restul, 5 lei, că sunt student şi n-am bani să plătesc dublu pe un drum. Evident, “n-are rest”. Iau banii înapoi, îi schimb la primul trecător de pe strada şi-i dau 5 lei. A luat banii scârbit în timp ce spunea că a consumat benzină degeaba cu mine, că mai bine mă ocolea şi să-mi iau singur bagajele din maşină că nici nu vrea să le atingă (lucru care m-a bucurat, că nu părea prea spălat).
În concluzie, personal vă recomand ca taxiul să fie ultima variantă pe care o alegeţi şi să citiţi cu atenţie tariful de pe maşină (am prieteni care s-au trezit că au de plătit 40 de lei pe un drum de 15 lei).
1. Taximetriştii:
În Bucureşti există şoferi şi taximetrişti. E o diferenţă! Şoferii acordă prioritate trecătorilor, în timp ce taximetriştii nu. Şoferii se înţeleg cât de cât în trafic între ei şi respectă regulile de circulaţie, în timp ce taximetriştii sunt grăbiţi, taie calea tuturor, aşteaptă la semafor pe trecerea de pietoni şi se cred mai cu moţ.
Chiar dacă eşti grăbit şi fără bani, să ştii că taximetriştii din capitala considera că ai nevoie de pauză mai lungă, de relaxare. De aceea, încep politicos cu întrebarea: “Pe unde o luăm?”. Astfel afla şi de pe unde eşti (după accent) şi dacă ştii harta Bucureştiului, după care începe călătoria. Indiferent de destinaţie, nu ai cum să nu vezi tot oraşul. Toţi considerăm taximetriştii nişte hoţi, dar dacă ne înşelăm amarnic? Dacă ei sunt de fapt buni şi se gândesc la noi că ne-ar prinde bine mai mult timp în maşina lor, la căldurica, în timp ce ei ne arată cât de frumos e împodobit oraşul? Glumesc. Nu e aşa!
N-am mers de multe ori cu taxiul prin Bucureşti, însă odată mă uitam mirat pe geam şi mă întrebam dacă nu cumva mai am puţin şi ajung la mine în Rădăuţi. La final, când mi-a cerut banii am avut impresia că vorbeşte în bani vechi. Evident că nu i-am plătit “omului” cât a fost călătoria, ci cât trebuia să fie.
Un alt lucru pe care îl admir la taximetrişti pe lângă întrebarea iniţială pe care am zis-o mai sus, este povestioară de final care are ca scop impresionarea clientului. De exemplu, am fost până la Gară de Nord cu taxiul. Drum scurt, dar eram cu bagaje mari. Când aproape ajungem, şoferul începe: “A venit şi iarna…ce frumos trebuie să fie acum la munte. Tare aş merge şi eu…dar când şi cu ce? Bani nu sunt, şeful ne bate la cap, benzină se scumpeşte. Mi-ar fi plăcut şi mie măcar o săptămână, dar asta e.”(după mine, asta a fost doar sensibilizarea clientului, poate lăsa bacşiş mai mult). Ajungem la destinaţie: 5 lei. Îi dau 10 şi zice mulţumesc. Îi spun că vreau restul, 5 lei, că sunt student şi n-am bani să plătesc dublu pe un drum. Evident, “n-are rest”. Iau banii înapoi, îi schimb la primul trecător de pe strada şi-i dau 5 lei. A luat banii scârbit în timp ce spunea că a consumat benzină degeaba cu mine, că mai bine mă ocolea şi să-mi iau singur bagajele din maşină că nici nu vrea să le atingă (lucru care m-a bucurat, că nu părea prea spălat).
În concluzie, personal vă recomand ca taxiul să fie ultima variantă pe care o alegeţi şi să citiţi cu atenţie tariful de pe maşină (am prieteni care s-au trezit că au de plătit 40 de lei pe un drum de 15 lei).
No comments:
Post a Comment