Despre rahat...

M-am hotărât să mă reapuc de scris pe blog, aşa că am să profit de ocazie şi am să scriu despre un subiect mai comic, după părerea mea, pe care mi l-a spus sora mea în urmă cu vreo două zile şi l-am discutat. Este vorba despre rahat.

Probabil că v-aţi dus deja cu gândul în altă parte, dar nu. Mă refer aici la rahatul turcesc, rahatul pe care-l mâncăm. Sună ciudat, dar da...noi mâncăm rahat la propriu (de multe ori şi la figurat), dar cineva s-a gândit ca acel produs de cofetărie cu aspect gelatinos să-l numească rahat, în timp ce mai există un sens nu tocmai plăcut pentru acest cuvânt.

În engleză rahatul turcesc se traduce turkish delight, adică plăcere/bucurie turcească. Bun. Acum imaginaţi-vă că a venit un sol din partea sultanului la Mircea cel Bătrân, şi nu cu mâna goală, ci cu daruri şi probabil nişte “bucurie/plăcere turcească”. Când a ajuns în fața domnitorului şi ia arătat dulciurile, acesta a răspuns în scârbă: “Ce-i rahatu’ ăsta? N-am nevoie! Ia-ţi rahatul ăsta turcesc de aici şi pleacă!”.

De atunci, cei care au luat şi au mâncat rahatul turcesc adus domnitorului, neştiind ce nume să-i dea, au continuat să îi spună între ei precum Mircea: “Î: Da’ ce mănânci acolo om bun? R: Iaca mănânc nişte rahat de la turci. Na..ia şi tu de aici și dă-i și lu’ nevastă-ta niște rahat, că tare’i mai place...”.

Cam asta ar fi o explicaţie mai interesantă, sau puteţi căuta etimologia cuvântului rahat în dicţionar, ceea ce este mai puţin comic. Rahatul sau rahatul turcesc este un tip de dulciuri, originar din Turcia făcut din zahăr, arome alimentare și amidon. În țara de origine, acest produs este cunoscut sub numele de lokum [loˈkum] sau (arhaic) ca rahat lokum. Tradus mot a mot, rahat înseamnă relaxare (într-adevăr...), iar lokum, plăcere/încântare.

Sper că v-am facut poftă.